Recenzii

Ultima oară când ne luăm rămas-bun de Cynthia Hand (recenzie)

Autoare: Cynthia Hand
Număr de pagini:384
Editura: Leda Edge (Corint)
Anul apariției: 2018

Știi genul acela de carte care pur și simplu te face să nu o mai lași din mână? Care îți intră „pe sub piele”? Simți că respiri doar cu ajutorul paginilor pe care le citești? Așa este cartea asta! Am sufletul sfâșiat în milioane de bucățele. A atins o coardă atât de sensibilă în mine încât îmi vine să plâng doar gândindu-mă la ea.

Lex a încercat să uite tot ce s-a întâmplat, dar nu poate. Este conștientă că totul putea fi diferit și asta o va bântui toată viața. Putea să schimbe ceea ce s-a întâmplat, dar nu a dat importanță acelui mesaj, iar acum va regreta toată viața. Vreau să îți spun mult mai multe, dar nu pot, așa că te las pe tine să descoperi povestea lui Lex, povestea care te va sfâșia și te va face să te întrebi „de ce?”.

Nu am stat mult pe gânduri când m-am aventurat în citirea acestei cărți deși știam că sub copertă, este o poveste dureroasă, o poveste atât de tristă. Nu am mai plâns de mult la o carte așa cum am plâns la aceasta. A fost ca o palmă peste față și făcându-mă să îmi dau seama că lucrurile astea se întâmplă și în viața reală, doar că suntem prea „ocupați” ca să observăm, iar atunci se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Cărții i-am oferit 5⭐/5 fără să mai stau pe gânduri. Evident că recomand cartea. Trebuie să o adaugi neapărat în biblioteca ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s